Life is but a dream...Ours.

Au trecut deja cateva zile de cand ne-am intors dar am ezitat sa scriu fiindca am uitat cablul de la camera foto la Oana si nu puteam sa scot pozele...acum a ajuns prin posta si iata-ma scriind.
Pe scurt a fost superb, doar ceva emotii la dus, pentru ca avionul de la Ryanair a avut ceva probleme tehnice (se pare ca era vorba de niste lumini iar fara ele zborul era imposibil) si dupa ce am asteptat in avion cam 40 minute, am fost debarcati pentru 30 minute ca sa reseteze toata aeronava inainte de decolare. Am ajuns la destinatie cu o mica intarziere, am fost preluati de verisoara lui Gabel si directia Coventry unde petrecerea Oanei era in toi...

Nebunie mare, petrecere pana dimineata, multi "nebuni" - in general francezi, Oana fericita ca am ajuns, eu fericit ca am o sticla de coniac cu dedicatie de la tata (sar'mana).
Petrecerea s-a terminat dimineata pe la 5, a doua zi somn de voie si o mica plimbare in oras. Despre Coventry nu pot sa spun multe, sincer nu m-a impresiona - orasul e ingramadit fata de cele Danemarca, casele nu au pic de verdeata langa ele, o imbinare haotica de stiluri, fara piste de biciclisti desi saracii exista...si plus e Anglia - deci se circula invers. Singurul lucru care il salveaza si iti lasa totusi o impresie placuta este centrul, cu catedrala, cu zona comerciala si partea veche din oras fiecare cu farmercul lor.
Urmatoarea miscare - fundu'n masina (da tata citesti bine-iar am inchiriat masina-a fost mult mai ieftin si mai lejer decat cu transportul in comun), de data asta platita de Oana (dati repede la gazeta), si directia Stonehenge apoi Oxford. Nu mai trebuie sa spun ca mi-am pus la incercare calitatile de sofer si am reusit cu brio sa ma convertesc la sofatul viceversa englezesc. A si sa nu uitam: sa ii ia naiba de englezi cu traficul lor de Bucuresti pe ditamai autostrada - se merge bine pana dai de zone cu interes turistic, apoi te simti ca pe Sos. Stefan cel Mare, parca stai la semafoare care nu mai dau culoare verde, doar ca lipsesc claxoanele.
Stonehenge este doar o mare adunatura de pietre, pe o bucata de camp, fix intre doua sosele nationale. Baietii au gandit bine toata faza, au trantit o parcare imensa, un birou de informatii, un mini-pseudo bar/restaurant si un magazin de suveniruri. Platesti, primesti ghid audio, si treci frate la coada sa te plimbi printre pietre... Impresionante, trebuie sa le vezi, dar odata in viata e suficient...
Oxfordul in schimb e superb si merita mult mai mult timp rezervat pentru o vizita. Aici orasul arata altfel, mai deschis, mai luminos, mai agitat si cu siguranta oricine se poate indragosti de el. Strazi mari animate de oameni, umplute cu magazine de la un cap la altul, aici toata lumea misuna pe strazi, barurile sunt pline - nu stiu cand mai au timp sa si studieze... Pacat ca pentru noi timpul a trecut atat de repede: au un castel in mijlocul orasului, au Universitatea care trebuie vazuta, au restaurantul italian al lui Jamie Oliver care nu trebuie ratat...poate data viitoare :)

Restul zilelor in Coventry le-am petrecut prin magazine, plimbari prin oras - cascat gura in general.
In Birmingham am ajuns miercuri la pranz, verisoara lui Gabi ne-a asteptat la autogara. Orasul iti lasa un gust amar cand iti vezi prima oara - incepand cu traficul infernal stil Romania, la intrarea  ciudata in oras gen zona industriala, veche, caramizie... dar totul se schimba cand dai de centru. Cladiri moderne (zgarie-nori), strazi pline de baruri, strazi pietonale pline de magazine, primarie in stil grecesc(Panteon), muzee, un mall imens construit langa o catedrala imensa aflata la randul ei langa o piata agroalimentara imensa... O combinatie ciudata, dar placuta - si toate prind viata, in special noaptea, cand valuri dupa valuri tinerii (si nu numai) iau cu asalt barurile, si se imbata nu gluma... Asta e orasul unde fie ca vrei fie ca nu vrei o sa vorbesti si romana, inevitabil ai sa dai de comunitatea foarte mare de romani de aici.
Aaa sa nu uit, au si un rau, chiar navigabil, pe care merg barcute restaurant...poate ii trimiteti pe Udrea si Oprescu sa ia exemplu de aici ca vor sa faca la fel pe Dambovita :) .

Dar cum toate lucrurile frumoase se termina repede...ne-am intors in Danemarca, am ajuns tarziu, la fel de obositi cum am plecat, dar mai imbunati pentru ca o saptamana am auzit in jurul nostru doar engleza si stim ca e al naibii de bine :) .