Life is but a dream...Ours.

Un sentiment ciudat mă apasă în ultima perioadă. E o combinație ciudată de singurătate, liniște (poate prea multă liniște), plictiseală dusă la extrem. Ca să vă faceți o imagine asupra cauzelor acestui ciudat tangou de trei sentimente am să vă descriu în mare cum îmi petrec eu zilele.

Începem cu ora 3 când se dă cu greu trezirea, ba singurel ba chinuind-o pe Gabi să mă scoale. Oricum la 3 se đă alarma dar abia la 3.30 se face rost de energia necesară trezirii efective. Timp de încă o jumătate de ceas sunt o fantomă, buimăcesc (oare există cuvântul ăsta?) prin casă încercând să ma dezmeticesc și să mă pregătesc de plecare.
La 4 călăresc bicicleta trăgând agale după mine trolerul pentru ziare (după ce primesc trepiedul de acasă am să urc și o poză - dacă o mai pun pe Gabi să îmi și facă poză la ora aia sigur "divorțează"). Îmi trebuiesc cam 20-30 minute, în funcție de gradul de "somnambulism" sau de bicicleta folosită, ca să ajung la depozit (cam mult spus depozit - mai nou e o cutie îmensă de plastic în fața unui supermarket la 2 minute distanță de locul unde încep să împart ziarele). Cu greu mă mobilizez să ridic gramada din cutie, să verific lista și inventarul apoi să le așez în troler - toate astea într-o zi normală, imaginați-vă cum e când plouă.
Timp de 45 de minute, maxim o oră rătacesc printre case, umplu căsuțele poștale și arunc câte o privire spre orizont unde se ridică soarele. Pedalez, cobor, pedalez și iar cobor...apoi pedalez pe lungul drum spre casă (nu știu de ce dar drumul spre casă tot timpul îmi ia cu 10 minute mai mult).
Acasă ciugulesc ceva, un sandwich, un hotdog sau o salată și îmi reiau somnul de frumusețe. Dacă am noroc și Gabi nu lucreaza de la prânz, mă trezește ea pe la ora 13. Altfel sunt ca un porcușor lăsat să lenevească până nu mai poate, adică cam pana pe la ora 15.
În funcție de necesități mai repar o bicicletă (cam des cu penele în ultima perioadă), mai dau cu aspiratorul în casă, mai o mini-tură la cumpărături. Cel mai des însă mă apuc de bucătareală și încropesc ceva de-ale gurii pentru consoartă să fie când vine acasă ca altfel mi-o iau pe coajă. :)
Mai nou lucrează furnicuța fără pauză între doua ture la restaurant și se mai duce și la curățenie în miez de noapte, deci și prin urmare porcușorul turbează singurel acasă...
Habar nu am cum reușesc să imi umplu timpul, nu realizez când trece, dar parcă totuși ziua se scurge prea greu. Când se așterne noaptea o dau iar pe somn; de obicei pe la ora 22 sau 23, uneori poate chiar după miez de noapte se trage linie.

Abia aștept să vină și ceilalți în casă, poate poate mă bagă și pe mine cineva în seamă... Polonezul e un ditamai porcul, un leneș mai mare decât mine și își petrece tot timpul la el în cameră cu excepția momentelor când gătește arde mâncarea sau când pleacă la muncă. Indianca, deși se plângea că ea o să se plictisească singură în casă pe perioada vacanței și că nu are de muncă, nu prea e de găsit prin casă iar atunci când e spune doar "Noapte bună copii!" și pleacă la culcare.

Abia aștept să vină 18 august să încep rutele de după amiază la distributie de pliante, măcar să am și eu cu ce să îmi omor timpul miercurea și vinerea.

Sau prima noastră ieșire la restaurant de când suntem în Danemarca.

În fine, cert e că ne-am simțit bine și că de acum căutăm și alte ocazii să mai ajungem pe acolo.

 În sfârșit liniște aș putea spune...însă prea multă liniște strică.
 În ultimile două zile a fost nebunie dpdv al zgomotului în întregul oraș. Danezii au avut Graduation Day (Ziua Absolvirii), pentru liceeni...mare nebunie... pe lângă faptul că toți au șepci personalizate, foarte mișto ideea, cu profilul și insigna instituției absolvite - pe care le poartă nonstop peste tot, "s-au dat" zi și noapte neîncetat prin oraș cu dubițe-platformă, gen care alegorice, cu urlete țipete vuvuzele muzică... un "deliciu" pentru liniștea urechilor noastre... îmi pare rău că nu am reușit să fotografiez vreo trecere de-a lor prin zonă.

Astea sunt modele de șepci, o mică parte care a supraviețuit  din uniforma lor originală de prin 1800, fiecare are un model în  funcție de specializarea și modalitatea de absolvire.

Căminul e în "silenzio stampa" am putea zice. Cred că nu exagerez spunând că mai mult de 60% din cei 48 de oameni de aici au plecat la casele lor, definitiv sau doar pentru vacanța de vară. O tentativă de petrecere (aniversare) a avut loc aseară într-una din case, însă fără succes...noi nu am fost, Gabel a venit târziu și obosită de la muncă la restaurant, iar eu l-am înlocuit weekend-ul ăsta pe Rareș care e plecat în Spania și a trebuit să mă duc la ziare începând cu ora 2.30 fiindcă nu cunoșteam cele două rute ale lui și m-am întors abia la 06.30. Oricum din câte am constatat aseară când am plecat deja erau luminile stinse, muzica oprită, deci slăbuț...slăbuț...
 Acum ni s-a făcut poftă de stat la soare și de grătar...scriu postul ăsta de la o masă din curte, la semi-umbră. Sunt doar 19 grade conform prognozei dar la soare se simt muuuult mai multe...sau ne-an dezobișnuit noi. Cât despre "colaboratori" la grătar - LIPSĂ/NEMA. Îmi zbiară laptopul cu muzică, curtea e plină de fum de la pastrama de miel și piept de pui care sfârâie pe grătar, berea îmi fierbe pe masă până să apuc să o beau, Germania-Anglia se apropie și ăștia nu își arată fețele...Rușine!?

 Îmi e milă oarecum de noi că o să fie cam prea liniștită vară asta față de cum ne obișnuisem. Așteptăm vizite din țară, ușa e deschisă tot timpul, poate se găsește careva dintre dragii noștrii foști colegi și prieteni să ne onoreze cu promisiunile făcute înainte de a pleca.

 Până atunci încercăm să plănuim ce o să facem între 15-19 iulie când ne-am luat liber. Deocamdată am avea varianta Londra unde am reuși să luăm bilete de avion până în 1000dkk amândoi dus întors însă presimt că ne  taie la buzunar cazarea și celelalte cheltuieli. Varianta numărul doi este Flensburg, în Germania, la graniță, unde cazarea ne-ar duce pentru 2 zile la 44 euro iar transportul probabill în jur de 500 dkk. Avantajul ar fi că am putea să facem și cumpărături.

 Vă las salivând! Mai desfac o bere și mă întorc la grătar.
 Recapitularea ultimelor zile o să vină mai târziu...

si varianta High Definition care merge fullscreen:

Cursul de limba daneza l-am inceput pe 23 martie, in fiecare marti si joi, de la 17:15 la 18:45. Nimic deosebit pana acum, doar ca de atunci pana in prezent am avut onoarea sa fim antrenati intr-ale danezei de 4 dascali; putin cam confuza treaba. Si parca nu era de ajuns, joia trecuta ultima profa a trebuit sa decida(din ordinele de sus ale sefilor) ca 4 studenti(eu, alex, o tipa din Peru si un tip din Brazilia- cuplurile clasei) sa fie mutati intr-un alt grup de studiu, un asa numit al celor care invata mai repede decat ceilalti (????) --> un al 5-lea dascal...uhuhu
Asadar si prin urmare, alta profa, alta pronuntie :(
O veste buna ar fi ca ultima profa, o tipa foarte draguta, mai lucreaza si la un restaurant si imi spunea ca sefa ei ar avea nevoie de inca o persoana. Asa ca e posibil ca pe timpul verii sa mai am inca un job. Nu e cazul sa ma bucur foarte tare, ca de obicei cand fac asta, nu iese nimic bun. Dar va tinem la curent.
Joi dimineata la 3:30 eram pregatita (doar sufleteste) sa merg cu puiu la livrat ziare :D....O noapte rece si neprietenoasa, un cartier ametit dar foarte linistit, si un pui foarte activ si dedicat muncii sale. O reteta perfecta pentru nesomn. Il respect pe Alex ca are curajul si puterea sa faca asa ceva, si daca eram seful lui l-as fi platit dublu pentru ceea ce face.
Azi in Odense e o vreme cum rar avem parte: soare, 8 grade, nu bate vantul...o zi perfecta pentru un gratar. Asa ca ne inarmam ghiozdanele cu pulpe de pui, mici, vin si bere, vom traversa orasul 8 km si ajungem in Rasmus Rask la gratar.
Va uram o zi frumoasa si voua!

De doua ori!
Saptamana trecuta am platit taxa pentru cursurile de daneza...azi am primit scrisorile de confirmare iar luni suntem programati la "interviu" ca sa stabilim restul detaliilor iar apoi incepem cursurile.

Premiul cel mare a fost revendicat astazi de Gabel...fiindca nu am avut somn azi-noapte am urmarit suplimentul Ungeavisen dintr-un ziar danez si intamplator am dat de un anunt interesant.
Pe scurt "Clinica dentara cauta angajat constiincios si meticulos pentru curatenie, dimineata sau seara, 5 zile - 12,5 ore pe saptamana. Contactati-ne la telefon sau prin email.". Primul punct pe ordinea de zi cand am ajuns la facultate la ora 8 a fost sa dea un telefon, a aflat ca e bine sa mearga acolo sa vada despre ce este vorba. Cu un mic efort depus in timpul cursurilor s-a materializat si un CV in limba engleza si dusi am fost catre locatia respectiva imediat dupa cursuri. Acolo surpriza, CV-urile se faceau deja teanc asa ca am decis sa aplicam o noua tactica: o scrisoare de intentie la sentiment, incropita rapid cand am ajuns acasa...efectul a fost devastator asa incat o ora mai tarziu dupa doua apeluri ratate Gabel a primit o invitatie la interviu fata in fata...si dusa a fost.
"Habemus Papa!" ar zice catolicii daca i-ar fi vazut fata puiului meu cand s-a intors de la interviu. Rezultatul? De maine Gabel se duce la munca, dimineata sau seara la alegere cate o ora jumate pe zi cu un total de 7,5 ore pe saptamana fiecare ora cotata se pare la 125 DKK. Acum o sa poata sa ma scoata la o prajitura :) .

Sambata seara am fost parte activa la o cina spaniolo-romana. Ordinea nu e cu totul intamplatoare, am pus mai intai spaniolii fiindca ei au fost mai numerosi, am fost 6 spanioli, 3 romani si un italian (fiind minoritar pe el nu il luam in calcul).
Invitatia la cina a venit din partea a doi colegi spanioli de la cursuri ei fiind totodata si gazdele evenimentului. Toate bune si frumoase pana cand vine vorba de locatie, de fapt nu de locatia propriu-zisa ci de distanta pana acolo. Rasmus Rask, caminul in care locuiesc aproape toti studentii Erasmus din Odense, este la 8 km departare de noi, iar drumul e plin de vai si dealuri. Zona e linistita, caminul are un stil aparte - linistitor si placut, un amestec de case fara etaj, stil simplist - grecesc poate, un fel de mini-apartamente/garsoniere (2 camere de studenti o bucatarie si o baie comuna), combinate cu cladiri de 2 nivele destinate celor cu familii, toate insirate pe o suprafata imensa de teren. Insa toate aceste lucruri le aflii dupa 30 minute de pedalat la bicicleta undeva la 0 grade. Plus incercati sa carati dupa voi si castroane de mancare si sa-le duceti si intregi la destinatie.
Fiindca am convenit de comun acord ca toti sa contribuim cu ceva la cina am carat dupa noi doua castroane mari de varza (cu carnita de porc) calita in cuptor, insotita frumos de borcanelul de ardei iuti (care au fost foarte apreciati de doi dintre spanioli) - ca sa fie ceva specific romanesc am completat cu o mamaliga proaspata facuta la destinatie , doua castroane cu fursecuri arabesti cu nuca de cocos (reteta am descoperit-o cu o zi inainte, e simpla, delicioasa si se pastreaza foarte bine) si o sticla de vin nemstesc, iar Alina a suplimentat si ea cu o salata de boeuf si un vin spaniol.  Acolo spaniolii ne asteptau cu tortilla, legume la cuptor cu mozzarella si pizza cu ciocolata si budinca (ma rog blatul nu era de pizza ci din biscuiti iar reteta era a italianului), Sangria facuta de casa si bere care s-a dovedit utila in a stinge iuteala ardeilor.
Intoarcerea acasa a avut loc pe la ora 2 noaptea, la -10 grade...dar cine sa le mai simta si pe alea?!  

Se poate sa imbatranesti cresti si departe de casa, in Danemarca. Si fiindca omul tre'sa simta asta, cineva a inventat zilele de nastere, sarbatorite asa cum se cuvine: cu mancare, bautura, tort, muzica si lume cat cuprinde in jurul tau...e poate nu cat curpinde, dar macar ca-n reclama cu Florin Piersic si berea HopfenKonig: de doua degete, stiti dumneavoastra.

Cum altfel am putea sa ne revenim dupa vizita in Anglia?
Si de ce numai una daca putem servi mai multe???
Vineri pe 30 octombrie a fost J-dag, ziua in care se lanseaza Tuborg Christmas Brew (aici are alta denumire imposibil de reprodus), bere gratis prin baruri timp de o ora - bineinteles inainte sa ajungem noi, craciunite albastre care impart caciulite albastre, iar bere gratis (daca esti suficient de agil si de treaz sa scoti berea din  naveta aluia care se plimba prin bar)...distractie maxima la pedalat spre casa. Rezultatul il vedeti in poze(din bar nu am ca nu am vrut sa risc sa iau aparatul dupa mine).

Pe 31 octombrie, la noi in CMK a fost Halloween Party...nebunie mare bineinteles...majoritatea costumati si beti...pozele vorbesc de la sine...

Au trecut deja cateva zile de cand ne-am intors dar am ezitat sa scriu fiindca am uitat cablul de la camera foto la Oana si nu puteam sa scot pozele...acum a ajuns prin posta si iata-ma scriind.
Pe scurt a fost superb, doar ceva emotii la dus, pentru ca avionul de la Ryanair a avut ceva probleme tehnice (se pare ca era vorba de niste lumini iar fara ele zborul era imposibil) si dupa ce am asteptat in avion cam 40 minute, am fost debarcati pentru 30 minute ca sa reseteze toata aeronava inainte de decolare. Am ajuns la destinatie cu o mica intarziere, am fost preluati de verisoara lui Gabel si directia Coventry unde petrecerea Oanei era in toi...

Nebunie mare, petrecere pana dimineata, multi "nebuni" - in general francezi, Oana fericita ca am ajuns, eu fericit ca am o sticla de coniac cu dedicatie de la tata (sar'mana).
Petrecerea s-a terminat dimineata pe la 5, a doua zi somn de voie si o mica plimbare in oras. Despre Coventry nu pot sa spun multe, sincer nu m-a impresiona - orasul e ingramadit fata de cele Danemarca, casele nu au pic de verdeata langa ele, o imbinare haotica de stiluri, fara piste de biciclisti desi saracii exista...si plus e Anglia - deci se circula invers. Singurul lucru care il salveaza si iti lasa totusi o impresie placuta este centrul, cu catedrala, cu zona comerciala si partea veche din oras fiecare cu farmercul lor.
Urmatoarea miscare - fundu'n masina (da tata citesti bine-iar am inchiriat masina-a fost mult mai ieftin si mai lejer decat cu transportul in comun), de data asta platita de Oana (dati repede la gazeta), si directia Stonehenge apoi Oxford. Nu mai trebuie sa spun ca mi-am pus la incercare calitatile de sofer si am reusit cu brio sa ma convertesc la sofatul viceversa englezesc. A si sa nu uitam: sa ii ia naiba de englezi cu traficul lor de Bucuresti pe ditamai autostrada - se merge bine pana dai de zone cu interes turistic, apoi te simti ca pe Sos. Stefan cel Mare, parca stai la semafoare care nu mai dau culoare verde, doar ca lipsesc claxoanele.
Stonehenge este doar o mare adunatura de pietre, pe o bucata de camp, fix intre doua sosele nationale. Baietii au gandit bine toata faza, au trantit o parcare imensa, un birou de informatii, un mini-pseudo bar/restaurant si un magazin de suveniruri. Platesti, primesti ghid audio, si treci frate la coada sa te plimbi printre pietre... Impresionante, trebuie sa le vezi, dar odata in viata e suficient...
Oxfordul in schimb e superb si merita mult mai mult timp rezervat pentru o vizita. Aici orasul arata altfel, mai deschis, mai luminos, mai agitat si cu siguranta oricine se poate indragosti de el. Strazi mari animate de oameni, umplute cu magazine de la un cap la altul, aici toata lumea misuna pe strazi, barurile sunt pline - nu stiu cand mai au timp sa si studieze... Pacat ca pentru noi timpul a trecut atat de repede: au un castel in mijlocul orasului, au Universitatea care trebuie vazuta, au restaurantul italian al lui Jamie Oliver care nu trebuie ratat...poate data viitoare :)

Restul zilelor in Coventry le-am petrecut prin magazine, plimbari prin oras - cascat gura in general.
In Birmingham am ajuns miercuri la pranz, verisoara lui Gabi ne-a asteptat la autogara. Orasul iti lasa un gust amar cand iti vezi prima oara - incepand cu traficul infernal stil Romania, la intrarea  ciudata in oras gen zona industriala, veche, caramizie... dar totul se schimba cand dai de centru. Cladiri moderne (zgarie-nori), strazi pline de baruri, strazi pietonale pline de magazine, primarie in stil grecesc(Panteon), muzee, un mall imens construit langa o catedrala imensa aflata la randul ei langa o piata agroalimentara imensa... O combinatie ciudata, dar placuta - si toate prind viata, in special noaptea, cand valuri dupa valuri tinerii (si nu numai) iau cu asalt barurile, si se imbata nu gluma... Asta e orasul unde fie ca vrei fie ca nu vrei o sa vorbesti si romana, inevitabil ai sa dai de comunitatea foarte mare de romani de aici.
Aaa sa nu uit, au si un rau, chiar navigabil, pe care merg barcute restaurant...poate ii trimiteti pe Udrea si Oprescu sa ia exemplu de aici ca vor sa faca la fel pe Dambovita :) .

Dar cum toate lucrurile frumoase se termina repede...ne-am intors in Danemarca, am ajuns tarziu, la fel de obositi cum am plecat, dar mai imbunati pentru ca o saptamana am auzit in jurul nostru doar engleza si stim ca e al naibii de bine :) .