Life is but a dream...Ours.

Flensburg, Germania - primul orășel german aflat foarte aproape de granița cu Danemarca, la doar 2h.12m distanță de Odense, drumul incluzând și o călătorie cu un tren ICE (detalii aici - descrierea e cam săracă in limba română și un filmuleț aici - nu e al meu, am fost surprins la apariția trenului să vedem cu ce avem ocazia să călătorim). Aici se regăsește concentrată cea mai mare parte a minorității daneze care trăiește în Germania poate și datorită faptului ca regiunea a fost de fapt parte integrată a Danemarcei cândva.

Bag de seamă că Flensburg este orașul unde au fost trimiși să traiască toți nemții care nu vorbesc limba engleză, ciudat fiind faptul că totuși insistând să vorbești în engleză vei fi înțeles dar ți se va răspunde în germană (inclusiv la biroul de informații turistice). Însă ca să compenseze acest mic neajuns Dumnezeu le-a aruncat nemților în această regiune probabil cel mai mare număr de magazine tip duty-free unde totdeauna vei regăsii in parcare mașini înmatriculate în Scandinavia, prețuri de 3 ori mai mici și clanuri întregi venite la cumpărături umblând cu cărucioare pline de băuturi și dulciuri.

Desi orașul nu are decât jumătate din numărul de locuitori, comparativ cu Odense, este muuuult mai activ, mai agitat, mai fermecător poate - cel putin cand se lasă întunericul. Magazinele sunt deschise cel putin 2 ore în plus față de Odense iar lumea rămâne pe strađă și după ora 17 umplând terasele și restaurantele până pe la miezul nopții. La fel se întâmplă și cu zona de promenadă a portului.

În prima zi am ajuns în Flensburg în jurul orei 11, am identificat hostelul (aflat cam la 300m de gară si maxim 1 km de centru), am lăsat bagajul la recepție și am pornit în recunoaștere. Am cam suferit noi un pic fiindcă ne-am plimbat mult (cazarea o puteam face abia la ora 16) însă ne-am recapătat un pic din puteri după ce am "halit" ceva. Vremea nu a fost prea primitoare în prima zi, trecând foarte brusc de la un soare "criminal" de arzător la nori zdraveni cu vânt rece și un pic de ploaie de vară. Seara după somnul de frumusețe am pornit la promenada din nou.

A doua zi am fost câteva ore la o plajă aflata la câțiva kilometrii de centru, un loc foarte frumos cu ieșire la fjord nu direct la mare, plajă curată, nu foarte aglomerată, cu apă curată dar un pic mirositoare. Apoi am savurat o porție delicioasă de pește cu un fel de cartofi țărănești, însoțită de o bere rece și din nou o mini- plimbare - de data aceasta una nasoală ar putea zice Găbel care cred că mă urăște până în pânzele albe pentru decizia mea genială de a face cumpărături (mici detalii în postul următor).

Ultima zi a fost una chinuitoare: dă-i și cară dimineață bagajele la gară să putem elibera camera la ora 12 și să mai petrecem ceva timp în oraș pânâ la ora 15.30 când aveam trenul.

După zicala românească " Vorba lungă sărăcia omului" mai bine las câteva poze care să vorbească în locul meu.

 

 

 



 

Care a început în  forță cu temperaturi prognozate de 28 de grade. în realitate probabil peste 30, cu tot tacâmul - soare, vânt fierbinte sau absent, zăpușeală...
Dar cum vremea trebuie tot timpul să ne reamintească că suntem în Danemarca pe la ora 18 atmosfera era cam așa:

                         
S-a pus pe ploaie și e cam de neoprit... măcar temperaturile au rămas peste 20 de grade... cât ma bucur că joi plecăm la Flensburg, sper doar ca vremea rea să nu ne urmărească.

Un an universitar în Danemarca, primul...
Diferit, greu și mult mai complex decât acasă. În curând o să putem să tragem și linia la note dar alea contează mai puțin aici, creditele să fie luate asta e important la final.

Stați conectați urmează o recapitulare mai amplă a ultimilor săptămâni, dar după câteva ore zdravene de somn, că am mare nevoie.

Gabel are acum baterie noua, sau laptop nou cum vad ca-i place sa spuna.
Simplu si usor, marti in jur de ora 14 solicitat, miercuri la ora 12 receptionat, fara sa platesc nimic; ba mai mult asa cum mi-au spus si la telefon am serviciu de returnare preplatit pentru bateria veche ca sa fie reciclata. Practic trebuie sa pun bateria veche in aceeasi cutie, sa dezlipesc eticheta de pe cutie si sa pun o anumita parte din ea cu un cod special inauntru, iar sub eticheta veche se regaseste deja lipita noua eticheta marcata cu noul destinatar si cod special de bare pentru confirmare ca serviciul este preplatit. Mai trebuie doar sa sun la UPS doar sa stabilesc momentul colectarii...
Ia ziceti cam prin ce secol o sa avem si noi servicii de acest gen in Romania?

Conform unui studiu efectuat de noi putem trage o concluzie linistitoare pentru neamul romanesc: POLONEZII SUNT CEI MAI LENESI OAMENI (preponderent persoanele de sex masculin).
Cum am ajuns la aceasta concluzie? Simplu am urmarit comportamentul polonezilor care stau cu noi in casa. Primul polonez care a stat cu noi 6 luni de zile, Chris, gatea catusi de putin - paste, orez sau oua fierte macar ceva ceva exista vizibil in meniul omului.
Din ianuarie a venit insa seria noua, generatia 2.0 de polonezi: una bucata femela-blonda la propriu si banuim noi si la figurat, si una bucata creatura catalogata drept mascul. Prima gateste numai supe instant, puse in pachete speciale de catre maica-sa si aduse pe autocar, singurul efort depus fiind sa fiarba apa in fierbator sau in cel mai rau caz paste fierte pana se prind zdravan de marginea vasului ca si cum ai face placinta la cuptor. Specimenul masculin insa e cel mai "criminal": raftul de frigider e semi-gol sprijinind subtil un tub de maioneza, dulapul are in dotare o punga de orez si una de paste -  ambele probabil abia inceput fiindca a gatit doar de 2 ori pana acum., in rest traiasca cantina de la facultate(care e si scumpa si limitata la alegere din punctul nostru de vedere) si mesele comune cu diverse ocazii.
Cele mai tari aspecte insa vin abia acum.
! Specimenul bea ceai, o gramada de ceai, insa asta nu e un lucru rau. Dar sa nu iti speli cana de ceai din ianuarie pana acum? In cel mai rau caz sa clatesti cana cu apa ca si cum ai clati un pahar deja curat? Imaginati-va cum ar fi sa puteti citi de cate ori s-a facut ceai intr-o cana la fel cum citesti varsta unui copac in cercurile alea concentrice din trunchiul copacului, cam asa e...o cana alba pe exterior maro in straturi pe interior.
! Specimenul abia acum descopera tehnologia: se pare ca in Polonia masina de spalat automata nu a fost descoperita inca, un model mai vechi (manual) numit "mama" fiind inca in folosinta si la mare cautare cel putin de catre tineretul de sex masculin!? Cum dracu' sa nu iti speli hainele pe motiv ca ai vreo 50 de tricouri cu tine si ca oricum te duci de Paste acasa si iti iei rufele murdare cu tine sa le spele acasa  "mama". Cum dracu' sa spui sincer si nonsalant ca in cel mai rau caz iti vei spala lenjeria intima daca va fi nevoie, in conditiile in care tu stai tot timpul imbracat in casa in acelasi trening si cateodata mai pleci si cu el pe afara (o fi avand mai multe identice)??
Abia dupa ce a scapat aceste detalii catre public, specimenul nostru a binevoit sa faca un efort si sa descifreze tainele masinii de spalat automate, nu inainte insa de a cere ajutorul polonezei ( "mama" in devenire, caci aceasta se pare ca  menirea in viata a tinerelor poloneze->> de aici concluzia ca la femei cunostiintele de acest gen se transmit genetic). De atunci pana acum in aproape doua saptamani s-au putut remarca doua transe de rufe spalate, majoritatea sosete, semn ca din astea ori nu si-a luat suficente cu el ori incepusera deja sa miroasa.
Concluzia e clara: nici macar cand vine vorba de lene nu suntem pe primul loc.

Stiu ca poate nu e frumos ce am scris in randurile de mai sus, dar e realitatea pura, socanta si deloc exagerata, descrisa cat se poate de sincer...

Sambata seara am fost parte activa la o cina spaniolo-romana. Ordinea nu e cu totul intamplatoare, am pus mai intai spaniolii fiindca ei au fost mai numerosi, am fost 6 spanioli, 3 romani si un italian (fiind minoritar pe el nu il luam in calcul).
Invitatia la cina a venit din partea a doi colegi spanioli de la cursuri ei fiind totodata si gazdele evenimentului. Toate bune si frumoase pana cand vine vorba de locatie, de fapt nu de locatia propriu-zisa ci de distanta pana acolo. Rasmus Rask, caminul in care locuiesc aproape toti studentii Erasmus din Odense, este la 8 km departare de noi, iar drumul e plin de vai si dealuri. Zona e linistita, caminul are un stil aparte - linistitor si placut, un amestec de case fara etaj, stil simplist - grecesc poate, un fel de mini-apartamente/garsoniere (2 camere de studenti o bucatarie si o baie comuna), combinate cu cladiri de 2 nivele destinate celor cu familii, toate insirate pe o suprafata imensa de teren. Insa toate aceste lucruri le aflii dupa 30 minute de pedalat la bicicleta undeva la 0 grade. Plus incercati sa carati dupa voi si castroane de mancare si sa-le duceti si intregi la destinatie.
Fiindca am convenit de comun acord ca toti sa contribuim cu ceva la cina am carat dupa noi doua castroane mari de varza (cu carnita de porc) calita in cuptor, insotita frumos de borcanelul de ardei iuti (care au fost foarte apreciati de doi dintre spanioli) - ca sa fie ceva specific romanesc am completat cu o mamaliga proaspata facuta la destinatie , doua castroane cu fursecuri arabesti cu nuca de cocos (reteta am descoperit-o cu o zi inainte, e simpla, delicioasa si se pastreaza foarte bine) si o sticla de vin nemstesc, iar Alina a suplimentat si ea cu o salata de boeuf si un vin spaniol.  Acolo spaniolii ne asteptau cu tortilla, legume la cuptor cu mozzarella si pizza cu ciocolata si budinca (ma rog blatul nu era de pizza ci din biscuiti iar reteta era a italianului), Sangria facuta de casa si bere care s-a dovedit utila in a stinge iuteala ardeilor.
Intoarcerea acasa a avut loc pe la ora 2 noaptea, la -10 grade...dar cine sa le mai simta si pe alea?!  

7-7 atat s-a terminat examenul oral la Marketing and Culture. Asteptam inca rezultatele pt. proiectul de la Brand Management unde teoretic nu se ridica nici un fel de probleme in a trece examenul si notele la examenul scris de International Entrepreneurship unde ne bate inima ca la hamsteri...sperantele noastre sunt mari, insa exista o vorba la romani (care sper sa nu se aplice in cazul nostru "speranta moare ultima si noi inaintea ei").
Ca sa fie clar in Danemarca scala de gradare este formata din 7 note: -3, 0, 2, 4, 7 10, 12 , primele doua note insemnand ca ai picat examenul...noi stam bine deocamdata....oricum se aplica aceeasi regula ca in tara - ai trecut examenul ai luat creditele ECTS aferente cursului, nota pare sa conteze, si aici, mai putin.

PS: Chiar vreau acasa asa ca apucati-va de incantatii, rugaciuni, ritualuri, sacrificari etc. ca sa nu avem surprize la restul de note...

Suna ca un titlu de poveste....de groaza...dar nu a fost...Oare??
Daca te iei dupa vremea de care am avut parte la inceput de an poti considera ca a fost de groaza...nici cei mai nebuni eschimosi de la Polul nord nu ar fi iesit afara probabil, daramite sa mai mearga si 30km spre coasta de est...Eee, noi am facut asta...
Am mers, cu Oana si Maggie (italianca) la Kerteminde, un orasel cu deschidere la Marea Nordului, unde noi am mai fost in octombrie. Peisajul de iarna e superb acolo; sa vezi portul de ambarcatiuni pe jumatate plin si sa asculti vantul care trece printre catargele vaselor, valurile care se sparg cu spume pe dig, fulgii de zapada care parca iau nastere din mare...e ceva de nedescris...Insa vremea ne-a grabit un pic, n-am rezistat prea mult pe plaja si ne-am retras spre centrul minuscul dar fermecator al orasului unde ne-am si delectat cu ceva delicii ale patiseriei daneze. Orasul asta pe mine o sa ma atraga tot timpul...cred ca si pe Oana.

Pe scurt, in cateva cuvinte am povestesc cum ne-am petrecut finalul lui 2009.
Ultima oara cand am scris pe blog eram in Spania, de Craciun. Ne-a placut: vreme frumoasa, insorita, fara zapada (asta ne-a placut mai putin stiind ca si in RO si in DK ningea pe rupte ca in povesti), mancare multa, bautura multa, Craciun tipic romanesc cu masa plina, burtile si mai pline...

Ne-am umplut gentile cu tot ce am putut lua...la propriu si la figurat...si ne-am indreptat spre Odense. Un drum lung care parca nu se mai termina, pe ruta Segovia-Madrid(autobuz), Madrid-Barajas(metrou), Madrid-Alicante(avion), Alicante-Billund(avion), Billund-Veijle(autobuz), Veijle-Odense(tren),Odense gara-Camin(autobuz). Si acum am avut o pauza de cateva ore in Alicante dar nu am mai vizitat orasul, poate cu alta ocazie...oricum din ceea ce am vazut din avion peisajul e superb si merita o vizita.

Odata ajunsi acasa am inceput pregatirile de Revelion, am asteptat-o pe Oana cu ceva emotii din cauza fazei cu zborul amanat si ne-am facut de cap in cel mai romanesc stil posibil...Si spun asta fiindca petrecerea de Revelion a avut loc la noi in casa, a fost o combinatie intre cina(cu mancare si bautura cat pentru un clan intreg) si party, iar cei mai numerosi am fost romanii - 7 din 15. Stiu, nu am fost multi, nu a fost party in stilul adevarat (imi pare rau Oana, poate te asteptai la altceva), dar sper ca toti cei prezenti s-au simtit bine...Altadata o s-o facem si mai lata...
Dovada irefutabila (scuzati expresia) a faptului ca ne-am simtit bine este consumul deosebit de mare de bauturi alcoolice, insotit de nelipsita mahmureala de a doua zi. Ciorba de burta, sarmalele, carnatii si palinca de acasa au avut si ele un rol important, desi o parte din ele s-au consumat inclusiv la cina de pe 1 ianuarie...