Life is but a dream...Ours.

Sau prima noastră ieșire la restaurant de când suntem în Danemarca.

În fine, cert e că ne-am simțit bine și că de acum căutăm și alte ocazii să mai ajungem pe acolo.

A dat căldura în noi iar. Doar vreo 28 de grade, suficiente să ne simțim ca la saună în casă dar și afară atunci când nu e nici o adiere de vânt...
Am promis niște poze. N-am mai făcut nimic interesant recent fiindcă e pustiu pe la noi prin cămin așa că urc diverse imagini pe care le-am surprins pe aici.

Primele 4 poze sunt surprinse dimineața pe la ora 03.30 când plec spre ruta de la ziare. de obicei ceața apare când temperatuta noaptea scade sub 10 grade (asta deși cu o zi înainte poate au fost de peste 25 de grade până seara târziu - vreme tipic daneză).

Înainte de răsărit la ora 04.

Apus de sore, undeva după ora 22.

Pe prietenul ăsta mic l-am "deranjat de la masă" pe la ora 04, când am ieșit cu Gabi la o plimbare că nu aveam somn. Incredibil de încapățânat, nu a vrut nici să împartă înghețata cu noi și nici să ne spună unde a găsit un McDonald's deschis la ora aia în Odense.

Retrospectiva ultimelor săptămâni ar suna cam așa: a venit primăvara în Odense; am învățat cot la cot cu alții pentru examene; pauzele mici și dese cheia marilor succese - nu se putea sa nu luăm și pauze de la învățat fie sub formă de plimbări în oraș fie sub formă de cugetări adânci pe înserate cu ceva bautură și vizionat de filme; am sărbatorit Solstițiul (Sankthansaften) alături de restul orașului; am salivat din priviri la imensa doză de bere Albani din centru.

 

 





 

Nu, nu ne prefăceam...

Asta pățești când te îmbeți și joci "Adevăr sau provocare"

Un nou look o nouă denumire: Martin(a)

 

 





 

 

 

 În sfârșit liniște aș putea spune...însă prea multă liniște strică.
 În ultimile două zile a fost nebunie dpdv al zgomotului în întregul oraș. Danezii au avut Graduation Day (Ziua Absolvirii), pentru liceeni...mare nebunie... pe lângă faptul că toți au șepci personalizate, foarte mișto ideea, cu profilul și insigna instituției absolvite - pe care le poartă nonstop peste tot, "s-au dat" zi și noapte neîncetat prin oraș cu dubițe-platformă, gen care alegorice, cu urlete țipete vuvuzele muzică... un "deliciu" pentru liniștea urechilor noastre... îmi pare rău că nu am reușit să fotografiez vreo trecere de-a lor prin zonă.

Astea sunt modele de șepci, o mică parte care a supraviețuit  din uniforma lor originală de prin 1800, fiecare are un model în  funcție de specializarea și modalitatea de absolvire.

Căminul e în "silenzio stampa" am putea zice. Cred că nu exagerez spunând că mai mult de 60% din cei 48 de oameni de aici au plecat la casele lor, definitiv sau doar pentru vacanța de vară. O tentativă de petrecere (aniversare) a avut loc aseară într-una din case, însă fără succes...noi nu am fost, Gabel a venit târziu și obosită de la muncă la restaurant, iar eu l-am înlocuit weekend-ul ăsta pe Rareș care e plecat în Spania și a trebuit să mă duc la ziare începând cu ora 2.30 fiindcă nu cunoșteam cele două rute ale lui și m-am întors abia la 06.30. Oricum din câte am constatat aseară când am plecat deja erau luminile stinse, muzica oprită, deci slăbuț...slăbuț...
 Acum ni s-a făcut poftă de stat la soare și de grătar...scriu postul ăsta de la o masă din curte, la semi-umbră. Sunt doar 19 grade conform prognozei dar la soare se simt muuuult mai multe...sau ne-an dezobișnuit noi. Cât despre "colaboratori" la grătar - LIPSĂ/NEMA. Îmi zbiară laptopul cu muzică, curtea e plină de fum de la pastrama de miel și piept de pui care sfârâie pe grătar, berea îmi fierbe pe masă până să apuc să o beau, Germania-Anglia se apropie și ăștia nu își arată fețele...Rușine!?

 Îmi e milă oarecum de noi că o să fie cam prea liniștită vară asta față de cum ne obișnuisem. Așteptăm vizite din țară, ușa e deschisă tot timpul, poate se găsește careva dintre dragii noștrii foști colegi și prieteni să ne onoreze cu promisiunile făcute înainte de a pleca.

 Până atunci încercăm să plănuim ce o să facem între 15-19 iulie când ne-am luat liber. Deocamdată am avea varianta Londra unde am reuși să luăm bilete de avion până în 1000dkk amândoi dus întors însă presimt că ne  taie la buzunar cazarea și celelalte cheltuieli. Varianta numărul doi este Flensburg, în Germania, la graniță, unde cazarea ne-ar duce pentru 2 zile la 44 euro iar transportul probabill în jur de 500 dkk. Avantajul ar fi că am putea să facem și cumpărături.

 Vă las salivând! Mai desfac o bere și mă întorc la grătar.
 Recapitularea ultimelor zile o să vină mai târziu...

si varianta High Definition care merge fullscreen:

Sau cum chiulul de la scoala poate fi util...cine v-a zis ca nu e sanatos s-a inselat amarnic - cum altfel puteam eu sa imi gasesc de lucru incepand de luni daca nu imi venea inspiratia sa "fug"de la cursuri la cei care se ocupa de distributia de ziare in Odense.
Deci asa se face ca de luni incep sa imi castig independenta si sa sterg incetul cu incetul stampila aia de "parazit social" care trona pe spinarea mea.
O sa am sentimente de regret ca am ales un traseu saptamanal, dar daca vine vara o sa fie bine...trebuie sa fie bine! Ruta nu e foarte departe insa dupa schita primita zona pare un pic complicata - ramane de vazut la fata locului.
Intre timp am primit si carutul pentru care am sa platesc 600 DKK in rate de cate 60 DKK oprite automat din salariu. Urmeaza sa vina si contractul pentru care am dat detaliile necesare (nume, cpr si cont bancar) - dar asta o sa mai implice niste plimbari si la SKAT (fiscul danez) pentru inregistrarea lui si eliberarea tax cardului. Detalii despre cat ce si cum pot sa dau abia dupa ce primesc contractul.
Deh, v-am zis eu ca o sa iasa candva soarele si pe strada mea!?

Cea de a doua varianta a filmului este HighDefinition si se poate viziona si pe tot ecranul (se da click pe film pentru a porni vizualizarea iar apoi se muta cursorul mouse-ului spre partea dreapta jos a filmului si se da click pe iconita cu patratul - e ultima pe bara care apare).

Sambata seara am fost parte activa la o cina spaniolo-romana. Ordinea nu e cu totul intamplatoare, am pus mai intai spaniolii fiindca ei au fost mai numerosi, am fost 6 spanioli, 3 romani si un italian (fiind minoritar pe el nu il luam in calcul).
Invitatia la cina a venit din partea a doi colegi spanioli de la cursuri ei fiind totodata si gazdele evenimentului. Toate bune si frumoase pana cand vine vorba de locatie, de fapt nu de locatia propriu-zisa ci de distanta pana acolo. Rasmus Rask, caminul in care locuiesc aproape toti studentii Erasmus din Odense, este la 8 km departare de noi, iar drumul e plin de vai si dealuri. Zona e linistita, caminul are un stil aparte - linistitor si placut, un amestec de case fara etaj, stil simplist - grecesc poate, un fel de mini-apartamente/garsoniere (2 camere de studenti o bucatarie si o baie comuna), combinate cu cladiri de 2 nivele destinate celor cu familii, toate insirate pe o suprafata imensa de teren. Insa toate aceste lucruri le aflii dupa 30 minute de pedalat la bicicleta undeva la 0 grade. Plus incercati sa carati dupa voi si castroane de mancare si sa-le duceti si intregi la destinatie.
Fiindca am convenit de comun acord ca toti sa contribuim cu ceva la cina am carat dupa noi doua castroane mari de varza (cu carnita de porc) calita in cuptor, insotita frumos de borcanelul de ardei iuti (care au fost foarte apreciati de doi dintre spanioli) - ca sa fie ceva specific romanesc am completat cu o mamaliga proaspata facuta la destinatie , doua castroane cu fursecuri arabesti cu nuca de cocos (reteta am descoperit-o cu o zi inainte, e simpla, delicioasa si se pastreaza foarte bine) si o sticla de vin nemstesc, iar Alina a suplimentat si ea cu o salata de boeuf si un vin spaniol.  Acolo spaniolii ne asteptau cu tortilla, legume la cuptor cu mozzarella si pizza cu ciocolata si budinca (ma rog blatul nu era de pizza ci din biscuiti iar reteta era a italianului), Sangria facuta de casa si bere care s-a dovedit utila in a stinge iuteala ardeilor.
Intoarcerea acasa a avut loc pe la ora 2 noaptea, la -10 grade...dar cine sa le mai simta si pe alea?!  

Dintr-o noapte ca in povesti...de acum o saptamana...fara alte comentarii.

Cu intarziere, dar nu-i nimic, Oana nu se supara...cateva poze si putine vorbe despre plecarea ei de aici.

Ca toti romanii, ca doar asta suntem, ne-am facut datoria si ne-am condus musafirul la usa cum se zice, si ne-am asigurat ca a plecat. Normal ca pe ultima suta de metri trebuia sa mai gasim ceva sa-i aratam: parcul si casa lui H.C. Andersen bineinteles toate astea pe intuneric.